ACESTA NU ESTE UN SPAŢIU | Intervenţie: Ana Maria Micu

ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU
INTERVENȚIE: ANA MARIA MICU

deschidere: joi, 2.03.2023, 18:00–21:00
vizitare: 3.03–1.04.2023
miercuri-vineri, 16:00–19:00 (& cu programare)

Erou Ion Călin 19, București

Institutul Prezentului continuă seria de intervenții artistice ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU, dedicate spațiului în care activează Institutul Prezentului, cu lucrarea artistei Ana Maria Micu care va putea fi vizionată în luna martie. Ediția 2023 a intervențiilor se derulează în cadrul unor rezidențe de creație acordate artiștilor invitați.

___

5+5 / interviu Ana Maria Micu realizat de Otto Felt

OTTO FELT: O întrebare pe care o reiterez la începutul fiecărui interviu 5+5 chestionează înțelegerea specifică pe care artistul o are asupra propriului context. Care este raportul tău cu scena artistică locală, cu spațiul social local în care tu trăiești? Cum le radiografiezi? Care sînt așteptările tale? Ce-ți lipsește în munca ta?

ANA MARIA MICU: Viața mea de adult a presupus mutări frecvente, în orașe diferite, și nu m-am format în raport cu nimic local, ci ca o persoană și artistă care nu-și poate găsi vreun loc, și care periodic ajunge să abandoneze aproape tot ce reușește să construiască, cu excepția cîtorva lucruri transportabile. Ce am făcut eu pînă acum a fost un drum individual și felul în care mă raportez la colegii mei este că primesc de la ei un feedback punctual de fiecare dată cînd expun (fiind important pentru mine) și încerc să-l adaug dezvoltării mele. Am așteptări și nevoi, dar am învățat că nu am altă cale decît să le reprim pe majoritatea lor. De foarte multe ori am simțit că ce am eu artistic provine din această violență interioară și presupune mecanisme de adaptare, soluții care caută să speculeze toate posibilitățile și resursele, o echidistanță față de minunare și resemnare. În felul acesta sînt funcțională, și, în munca mea, nu îmi lipsește nimic.

O.F.: Persoana ta, ambientul ei, zona de intimitate a atelierului devin subiecte centrale ale căutărilor tale. Ca privitor sînt atras de intensitatea acestor momente de viață personală, devin curios, vreau să aflu mai multe despre cine este autorul acestor lucrări și vreau să știu ce îl determină să continue. Cum îți reglezi acest raport între „tu” ca subiect al lucrării și „tu” ca și creator?

A.M.M.: Faptul că eu sînt subiectul multora dintre lucrările mele este primul lucru la îndemână, și nu mă dau înapoi să recurg la el. Dar acest personaj nu există, iar eu caut să-l aduc în existență investindu-l cu o selecție foarte precisă de trăsături de caracter, emoții, experiențe de viață, pe care le împrumut din observațiile pe care le fac asupra mea însămi. Sînt într-adevăr niște scene intense, pentru că așa le construiesc eu să fie. Vreau un contrast maxim între cel mai prozaic detaliu și cea mai profundă manifestare umană. Reușesc în grade diferite, e un proces intuitiv pe care nu-l stăpînesc intelectual în toate aspectele sale, dar nu-mi pierd vreodată focusarea. Eu sînt un observator și arhivez replicînd ceea ce observ.

O.F.: Care este relația ta cu pictura, cu realismul pictural? Cît de important este desenul pentru tine ca punct de plecare în investigația unor teme?

A.M.M.: Răspund în continuarea întrebării anterioare. Desenul și pictura realistă fabrică replici și cel mai frumos aspect legat de asta este faptul că, oricît de bine ai reproduce, mereu rămîne o diferență care generează o comparație între subiect și reprezentarea lui. Și asta atrage atenția spre cît de însemnat este timpul pe care îl consumi în aceste stări și practici. Se articulează un sistem format din subiect, desenator, acțiunea de a desena și imaginea desenată. Ansamblul de fenomene ce se manifestă în acest sistem este partea sa artistică.

O.F.: De la desen la animație este doar un pas. Și pare a fi unul important pentru tine, deși creația ta este citită de cele mai multe ori în cheia picturii. Cum ai făcut această trecere? Și ce a fost important pentru tine să observi, să redai, altceva decît poate cuprinde pînza sau hîrtia?

A.M.M.: Nu este un pas evident, și mi-a luat mulți ani să-l fac. Prima observație care m-a condus spre animație este că atunci cînd desenezi, de la primul stadiu, cel al marcării colii de hîrtie cu primul punct, imaginea își începe procesul de apariție cu un anumit grad de independență pe care tu nu ai cum să-l controlezi. Acel prim punct are deja un rol în imaginea finală, dar tu, deși ai trasat punctul, nu poți încă determina care îi este rolul. Imaginea este întotdeauna înaintea ta. M-a fascinat asta ani de zile. Am vrut să documentez exact ce desenez, în timp real, ca să mă pot uita apoi în urmă, să văd ce se întîmplă. Se întîmplă, dacă ai răbdare să te uiți, o animație. Pentru mine este absolut fermecător, dar e și plictisitor dacă nu ești direct interesat. Și ca să combat această plictiseală, am ajuns, după mai multe experimente, să găsesc cîteva formule, iar pe unele le-am cam stabilizat. Vreau acum, în timp ce documentez apariția unei imagini anume, să introduc momente de desfătare și recompensare a privitorului, căruia îi ofer posibilitatea de a recunoaște personaje care se mișcă, semne abstracte ce sugerează figurație, sau frînturi de narațiune.

Orice pictură, desen sau, extins, orice operă de artă, conține ascunsă în sine, o animație. Și mă refer la ceva procesual, nu la sensul concret pe care îl are termenul în expresia „film de animație”. Eu folosesc mediumul acesta în alt fel decît am găsit la alți artiști. Lingvistic, forma lui corectă ar fi imagini care se mișcă. Așa le văd: lipsite de sonor, mereu acompaniind o imagine statică, expuse cît se poate de alăturat acesteia.

Animațiile mele sînt niște dovezi că ceva s-a întîmplat.

O.F.: Povestește-mi despre intervenția ta la Institutul Prezentului, despre piesa centrală care va ocupa spațiul: engaging activities, …Back to All NightCrawler. Te regăsim în atelier, în mijlocul unor activități (oarecum ambigue); sîntem invitați să survolăm cu privirea spațiul atelierului tău ocupat de alte lucrări, amintindu-mi de tehnica picturală de mise en abyme atît de iubită de anumiți pictori flamanzi sau spanioli. Interpretările sînt desigur multiple, ne putem imagina propriul scenariu, propriile variante de lucru cu aceste elemente de viață personală. Ele pot metamorfoza răspunsuri generice cu privire la condiția contemporană a artistului, dar deopotrivă ne ajută să înțelegem mai bine cine este Ana Maria Micu și care este lumea ei.

A.M.M.: Ideea acestei lucrări mi-a apărut brusc, într-o zi în care am observat că în acest loc unde de obicei eu țin o cutie, aș putea încăpea eu, constrînsă. Spațiul rămas după înlăturarea cutiei, care îl ocupă perfect, este excesiv pentru forma corpului meu, și se poate presupune că este o locuință miniaturală, un adăpost improvizat în colțul unei camere. Sau se poate presupune că este o intrare, spre ceva subteran de proporții imense, unde de fapt eu cad sau sînt tîrîtă. O anumită ambiguitate este intenționată și se permit astfel mai multe interpretări. E bine ca o lucrare să rămînă deschisă. Eu o deschid și mai mult pentru că din acest desen se va răspîndi un desen mural, făcut din tăieturi de autocolant negru, de o factură mai grafică, care este pretextul unei animații în care un personaj inspirat dintr-o filmare cu mine se ridică în picioare, din poziția ghemuit.

___

ANA MARIA MICU este o artistă vizuală din Botoșani. Cel mai mult pictează, dar uneori trece și în alte mediumuri, ca desenul și animația. Folosește ca sursă idei și imagini pe care le observă în relație cu modificări prin care trece spațiul său de locuire, în care și lucrează, sau negocierile pe resurse cerute de o ambiție de a grădinări în condiții improprii.

OTTO FELT este un scriitor cu origini germane, stabilit în Rockport, Massachussets. A studiat și predă literatură comparată și istoria artei, așteptînd să se dedice total scrisului și publicării romanelor sale. Colecționează cărți de artist, fiind pasionat în special de arta din Europa de Est și America de Sud.

___

În cadrul inițiativei ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU, Institutul Prezentului propune o serie de acțiuni derulate în propriul spațiu de lucru din București, care își îndreaptă atenția asupra prezentului, pornind de la modul în care platformele artistice independente și artiștii aleg să răspundă energiilor unui context în care activează. ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU este gîndit ca zonă de dialog, de împărtășire a unor experiențe individuale și colective ce nu se desfășoară pe terenul septic al white cube-ului, ci într-un spațiu de lucru de 50 mp. Demers conceput de Alina Șerban și Ștefania Ferchedău în cadrul platformei de resurse artistice și teoretice Institutul Prezentului.

Serie organizată în 2023 în cadrul proiectului de rezidențe „COLLEGIUM. O posibilă istorie a invizibilului”. Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Identitate: Daniel & Andrew Studio (Andrei Turenici)

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Contact: ip@institutulprezentului.ro