ACESTA NU ESTE UN SPAŢIU | Intervenţie: Lea Rasovszky

ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU
INTERVENȚIE: LEA RASOVSZKY

deschidere: joi, 13.10.2022, 18:00–21:00
vizitare: 14.10–12.11.2022, joi-sîmbătă, 16:00–19:00

Erou Ion Călin 19, București

În cadrul ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU, continuăm seria de intervenții artistice „Mimînd/minînd normalitatea”, dedicate spațiului în care activează Institutul Prezentului, cu lucrarea artistei Lea Rasovzsky, evenimentul urmînd a avea loc pe 13 octombrie.

___

5+5 / interviu Lea Rasovszky realizat de Otto Felt / intro Intervenție #2

OTTO FELT: Încep cu o întrebare pe care o adresez tuturor: Cum ai descrie contextul artistic bucureștean unde activezi în prezent? Ce tip de provocări întrevezi și ce cutume par să rămînă atașate mentalului său? Ce ai schimba?

LEA RASOVSZKY: Mereu mi s-a părut o scenă interesantă, foarte surprinzătoare și vie, în ciuda provocărilor majore și a stării eterne (așa pare) de precaritate. Mereu apare ceva foarte fain care îmi dă speranța că se vor așeza toate pînă la urmă. Acestea fiind zise, realitatea de zi cu zi este destul de descurajantă. Mă aflu în mijlocul unei insule de pragmatism, ca să nu zic negativism de-a dreptul, o situație în care nu m-am mai aflat pînă acum. Ca artist tînăr, la început de drum, mi se părea ca totul este posibil și chiar simțeam cumva amuzant faptul că totul e așa inert, destul de anemic, părea un playground numai bun de „vandalizat” și revitalizat. Acum, fiind, să zicem, din altă generație deja, a celor peste 35 de ani, am început sa mă simt foarte dezamăgită de mersul lucrurilor la nivel oficial, de imposibilitatea de a urni marile instituții responsabile direct de cultură, de la ministere la universități, lipsa de interes și corupția profundă a celor aflați în poziții cheie. Simt nevoia predictibilității, a normalității, a unui minim confort pentru a-mi împlini vocația (în lipsa unui termen mai bun) și pentru a o întoarce în mod constructiv în societate, în lume.

În continuare, ca artiști vizuali, nu avem un statut oficial, nu există ajutor real din partea statului și nici alternative private valide, durabile, care să nu ducă instant către ceva capitalist sălbatic și insuportabil.

Aș schimba tot: un reset absolut al structurilor, concursuri reale pentru toate posturile importante, linii de finanțare mai variate pentru a oferi șanse mai multor sfere și mai multor tipologii de aplicanți, legi noi care să permită ca spațiile nefolosite (din varii motive) să intre în patrimoniul de stat și să devină accesibile entităților independente care se ocupă de cultură și de integrarea sa în societate: artiști, grupări de artiști, ONG-uri, artist-run spaces, și lista e lungă.

O.F.: Ce te motivează să faci ceea ce faci în această perioadă? La ce te gîndești cel mai des?

L.R.: Mă motivează lucrul în sine. Îmi place universul meu, cred în el și nu aș concepe o realitate în care să fac altceva. Mă bucur că am puterea de a mă detașa uneori de poverile exterioare pentru a lucra la ale mele. În mintea mea se desfășoară mai multe povești paralele, le construiesc imaterial, apoi unele cer, pur si simplu, să se materializeze. Ascult acest instinct și acționez fără ezitări.

Acum mă gîndesc la cît de frumos se conturează conceptul de feminitate și cît de sănătos este că scapă de încorsetări și devine în sfîrșit ceva autentic, multifațetat, puternic și divers.

O.F.: Știu că ai copilărit în cartierul Berceni și ai rămas atașată acestui univers al contrastelor, al rebeliunii și al marginalității care te scoate de fiecare dată din zona ta de confort. Lucrările tale reușesc acest lucru. Există o anumită sălbăticie a esteticii lor, dar ele vorbesc totodată despre fragilitate, granițe, limite, neconcordanțe tacit acceptate.

L.R.: Da, proba mea a fost mereu să înțeleg și să integrez multele contraste care însumează această experiență umană în care ne aflăm. Caracterul caleidoscopic al societății mi se pare fascinant și probabil mereu va fi așa. Felul în care se manifestă viața, sub ochii noștri, în drum spre oriunde, in intersecție cu oricine, reușește mereu să mă surprindă și să îmi arate cît de puține cunosc și cît de bine că este așa. Am mult de explorat și îmi propun să fac asta mereu, într-un mod respectuos, cu afecțiune totală și cu inima deschisă către experiențele umane care ne unesc, ne șochează, ne fac să fim fix specia asta și nu alta.

O.F.: Te preocupă contribuția artei la educație și îndeplinești și rolul de artist pedagog în diverse contexte. Care este laboratorul acestui demers, ce îți aduce înapoi acest efort în munca ta de artist?

L.R.: Îmi oferă perspectivă, mă conectează la motivele principale, ancestrale, pentru care manifestările creative vorbesc atît de bine despre noi. Lucrez atît cu copii, cît și cu adulți. E interesant cum copiii sînt mereu interesați, prin joc încearcă orice, au un entuziasm sinonim cu viața însăși. La adulți lucrurile se schimbă, începe teama de greșeală, timiditatea în fața unei extensii atît de naturale precum o linie trasată freehand pe o hîrtie albă. Pentru mine este clar că asta face educația actuală din copiii cei liberi și entuziasmați. Tocește o parte esențială din această percepție și o transformă în frustrare, un abis uriaș uneori.

Cînd lucrez cu adulți în mod special, înțeleg all over again de ce este atît de important și de frumos (rar are sens acest cuvînt, dar aici chiar are) este regăsirea în propria creativitate, așa cum este ea, fără poveri estetice, fără tendințe, fără armătură artificiale.

O.F.: Povestește-mi despre lucrarea „People I’ve Been Before” pe care vrei s-o integrezi în intervenția ta la Institutul Prezentului. Care este conceptul acestei serii pe care ai început-o recent, cum vrei s-o continui la ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU și ce poziție vei avea aici? Cine este personajul integrat dioramei?

L.R.: Mă uit în casele oamenilor, seara, cînd merg spre propria mea casă. Profit de lumina lustrelor, neoanelor reci, veiozelor, televizorului, și prind orice pot, absorb detaliile cu aviditate, mintea mea încearcă să cartografieze tot în acea fracțiune de secundă (de fapt sînt mai multe secunde, dar așa pare), să rețină indicii, încercînd din răsputeri să fac gestul să pară natural, nu o holbare semi-disperată, așa cum se simte în interior, de fapt. Mă întreb cum e acolo, cum miroase, unde stau secretele și ce visează cine doarme acolo. În casele altora aerul este altfel, conține particulele unui ADN imposibil de cunoscut, contorsionat ca o poziție de meditație a sufletului sau ca un păianjen călcat din greșeală de un bocanc.

Uneori mă întreb cum ar fi să merg să bat la o ușă și să apăs pe clanță, ușa să se deschidă larg și cu un țipăt scurt, să surprind o scenă ireversibilă, crudă, să ne șocăm reciproc, dar să ne și recunoaștem unul pe altul. Apoi să se închidă ușa și acea lume fără să ne spunem nici un cuvînt, dar să știm că am putea fi celălalt, în altă viață sau chiar în aceasta.

Asta am scris în jurnalul meu despre acest proiect, cînd începe să se contureze. Știu cine e personajul din cutie dar nu vreau să vă spun. Ca noi toți, și el lăsa indicii despre el, filtrul nostru decide cum îl conturează, dacă îl accepta așa cum e sau nu, dacă se lăsa „pe moale” și intra în lumea lui sau din contră, trage jaluzelele și fuge.

Pe pereți va fi, probabil, o parte din textul de jurnal și alte fragmente: fotografii, obiecțele, lucrări înrămate, junk magic din tîrgurile pe care le frecventez, desene.
___

LEA RASOVSZKY trăiește și lucrează în București. Este interesată de subiecte culturale marginale, din domenii precum kitschul, manelele, corpurile și indivizii marginalizați și „periferiile psihologice” care nu sînt în totalitate sociale. Lucrările ei sînt de cele mai multe ori portrete în mișcare ale oamenilor, situațiilor și emoțiilor filtrate printr-un stil de desen ironic și grosier asociat cu instalații care scot în evidență stereotipurile și valorile societății față de care are o viziune critică.

OTTO FELT este un scriitor cu origini germane, stabilit în Rockport, Massachussets. A studiat și predă literatură comparată și istoria artei, așteptînd să se dedice total scrisului și publicării romanelor sale. Colecţionează cărţi de artist, fiind pasionat în special de arta din Europa de Est și America de Sud.

___

În cadrul inițiativei ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU, Institutul Prezentului propune o serie de acțiuni derulate în propriul spațiu de lucru din București, care își îndreaptă atenția asupra prezentului, pornind de la modul în care platformele artistice independente și artiștii aleg să răspundă energiilor unui context în care activează. ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU este gîndit ca zonă de dialog, de împărtășire a unor experiențe individuale și colective ce nu se desfășoară pe terenul septic al white cube-ului, ci într-un spațiu de lucru de 50 mp. Demers conceput de Alina Șerban și Ștefania Ferchedău în cadrul platformei de resurse artistice și teoretice Institutul Prezentului.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Partener: MATKA.
Identitate: Daniel & Andrew Design Studio (Andrei Turenici)

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Contact: ip@institutulprezentului.ro