Privind spre viitor, privind în trecut #14
Artist talk cu
MARTIN NACHBAR
vineri, 10 septembrie 2021, 19:00
Rezidența BRD Scena9, str. I. L. Caragiale nr. 32, București
acces liber, eveniment în limba engleză
Institutul Prezentului (IP) și Goethe-Institut București prezintă o conferință susținută de coregraful german Martin Nachbar, găzduită în aer liber de Rezidența BRD Scena9, vineri, 10 septembrie, de la ora 19:00. Evenimentul este organizat în conexiune cu COLLEGIUM — programul educațional anual al Institutului, avînd în centru preocuparea artiștilor pentru pedagogie și pentru alte forme de reflecție asupra procesului de lucru. Conferința este prezentată în cadrul seriei „Privind spre viitor, privind în trecut”, dedicată unor aspecte ce privesc producția artistică, modul în care se desfășoară transferul, recepția și circulația conținuturilor, materialelor și conceptelor într-un context cultural sau într-o realitate geopolitică dată. Conferințele IP urmăresc să deschidă o dezbatere despre viața de apoi a istoriilor și rolul asumat de artist în remodelarea înțelegerii noastre cu privire la un viitor posibil.
Evenimentul susținut de Martin Nachbar va pune accentul pe conceptele și reflecția artistului în lucrul cu istoria și reconstituirea unor piese istorice, stabilitatea procesului de amintire și a materialului care urmează a fi recuperat în timpul procesului de cercetare, indicii, elemente declanșatoare și dovezi, precum și modul în care acestea se modifică sau devin altceva în articularea unui conținut coregrafic.
Scriind despre laboratorul piesei „mnemonic nonstop” (2005, o colaborare cu Jochen Roller), Martin Nachbar afirmă: „Lucrăm similar cu arheologii care elimină strat după strat pentru a crea istorie pe baza documentelor și obiectelor găsite. Experiențele stocate în memorie și în corp pot apărea în același timp ca amintiri de imagini și sentimente, suprapuse unele peste altele sau îngrămădite unele în celelalte. Sînt straturi în mișcare cu margini nesigure. (…) În arheologie, de exemplu, se face distincția între săpături de cercetare, de urgență și de salvare. Cele de cercetare sînt săpături normale, pentru descoperiri care sînt intacte și pot fi dezgropate în tihnă. Săpăturile de urgență sînt acelea în care o descoperire intactă trebuie investigată sub presiunea timpului, deoarece a fost găsită, să zicem, în timpul construcției unei parcări subterane care va fi continuată în curînd. În cele din urmă, săpăturile de salvare sînt săpături sub presiunea timpului asupra unor descoperiri care au fost deja parțial distruse. Dacă considerăm orașele pe care le investigăm în ‚mnemonic nonstop’ drept descoperiri, în fapt noi facem doar săpături de salvare. Chiar dacă arhitectura urbană este intactă și începem să lucrăm fără o presiune mare de timp, investigăm în principal acțiunile și gesturile cotidiene. Și datorită proceselor lor în timp și spațiu, cel puțin pentru trecători, pentru că sîntem în procesul ‚mnemonic nonstop’, acestea sînt deja trecute și nu par distruse, ci fragmentate. Ceea ce dezgropăm apoi sînt amintirile noastre despre aceste gesturi venite din mormîntul și groapa de gunoi a memoriei noastre.”
MARTIN NACHBAR este coreograf, cercetător, profesor, curator și critic în domeniul dansului contemporan și al performance-ului. Din 2020 este profesor de mișcare și expresie corporală pentru actori la HfMDK — Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Frankfurt. Între 2019 și 2020 a fost coordonator al Masteratului de dans din cadrul Conservatorului Regal din Antwerp. Din 2008 predă în cadrul mai multor instituții din Europa.
Ca dansator și performer, Martin Nachbar a lucrat cu o serie de companii și coreografi cum ar fi Les Ballets C. de las B., Vera Mantero, Thomas Lehmen, Jochen Roller, Nicole Beutler și Meg Stuart. Începînd din 2004 a coregrafiat peste 30 de piese de dans, de anvergură mai mică sau mai mare, pentru o diversitate de spații, cu performeri diferiți și destinate unei varietăți de tipuri de public. Printre aceste piese se numără „Urheben Aufheben”, cu o reconstituire a lucrării lui Dore Hoyer, „Affectos Humanos”, și „Repeater”, în care a adus pe scenă relațiile și arhiva de familie. Acest duet, realizat de Martin Nachbar împreună cu tatăl său, în vîrstă de 70 de ani, a fost prezentat în cadrul unui turneu internațional. Deopotrivă, artistul a organizat mai multe festivaluri și conferințe, cum ar fi „întîlnirea dedicată educației în domeniul dansului 2005”, „Tierforme/l/n” și „FELDspiele”. Între 2018 și 2019 a fost membru fondator al FELD Teatru pentru Publicul Tînăr din Berlin. Activitatea sa a fost susținută de de Senatul Berlinului, precum și de o serie de organizații și structuri precum HKF, NPN, Kunststiftung NRW, Goethe-Institut și altele.
În proiectele sale, Martin Nachbar combină abordările somatice cu mișcarea, cu dansul și cu reflecția coreografică. Rezultatul constă în performance-uri care invită publicul la un proces participativ experiențial și de gîndire în jurul temei abordate. Artistul încearcă să le confere dansatorilor și colegilor săi cît mai multă autoritate în cadrul procesului de lucru. Chiar dacă îi face plăcere să îi îndrume pe ceilalți în direcția urmărită, nu ține să controleze totul, iar metodele sale pedagogice se bazează pe principii similare.
___
Programul COLLEGIUM realizat de Institutul Prezentului este curatoriat de Ștefania Ferchedău, care va modera și conferința din cadrul seriei „Privind spre viitor, privind în trecut”.
Institutul Prezentului este o platformă de cercetare și resurse artistice în domeniul culturii vizuale și performative creată de Ștefania Ferchedău și Alina Șerban. Centrat pe artiști și istoriile lor personale, pe experiențe determinate temporal și forme de (auto)arhivare, Institutul examinează diverse practici și situații din trecutul recent pînă în prezent din perspectivă transnațională și transculturală.
„Privind spre viitor, privind în trecut” #14 este parte a proiectului „Parkour digital de lucrări vizuale și performative”.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Conferința este realizată cu sprijinul Goethe-Institut București.
Partener: Rezidența BRD Scena9/ Fundația9.
Imagine: Martin Nachbar și tatăl său, Klaus Nachbar, în “Repeater—Dance Piece with Father” (2007). Fotografie de Fabian Lehmann
Vizual: Sebastian Pren
NOTĂ: Evenimentul este organizat ţinînd cont de regulile sanitare în vigoare la data derulării sale, folosirea dezinfectantului la intrarea în spaţiul alocat, distanţare socială și orice alte măsuri de protecție necesare.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Contact: ip@institutulprezentului.ro, www.institutulprezentului.ro