Institutul Prezentului (IP) își începe în 2017 programul de cercetare și educațional dedicat consemnării unor fapte și evenimente, obiecte și situaţii artistice care au definit istoria artelor vizuale și performative din România începînd cu sfîrșitul anilor 1960 și pînă în prezent, cu proiectul Atlas de istorie personală. Acesta reprezintă un demers angajat pe termen lung, utilizînd auto-istoricizarea ca metodă de înregistrare și documentare în revizitarea și analiza transferului, circulației și recepției materialelor și ideilor în activitatea artiștilor cu care Institutul lucrează.
Plasînd perspectiva dinspre acum, Atlasul… propune serie de laboratoare multidisciplinare concepute ca expoziții povestite — Lumea potrivit lui…, o suită de conferințe — Privind spre viitor, privind în trecut, și o colecție de micro-publicații — Parkour, avîndu-i în centru în 2017 pe artiștii Constantin Flondor, Miriam Răducanu, Ion Grigorescu, Ioan Tugearu, Octavian Nemescu, Lia Perjovschi, Irwin. În cadrul Atlasului… auto-istoricizarea angajează o gîndire speculativ-utopică subliniind straturi aproape nevăzute, forme de negociere ale unor roluri sociale, relații asimetrice în interiorul narațiunilor principale ale istoriei, recunoscînd existența unor „puncte oarbe” și invocînd o altă perspectivă de cunoaștere a narațiunii artistice.
Activitățile proiectului sînt găzduite de Colegiul Noua Europă (NEC) și CEREFREA Villa Noël la București, iar seria de publicații Parkour urmează să fie lansată în cadrul unor evenimente dedicate la București, Timișoara, Sibiu și Cluj.
Parteneri media: Scena9.ro, Revista Arta, Zeppelin
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului București – ArCuB.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sînt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.