2022

Dacă ești artist, vrei ca lucrarea ta să fie privită cu seriozitate, pentru că este munca ta, dar și cu umanitate și empatie, pentru că tu te identifici cu munca ta. Dacă ești spectator, vrei să ieși mișcat într-un fel de la un eveniment, fără să fi apucat să îți zboare gîndul în altă parte cît ai fost acolo. Dacă ești implicat civic, vrei ca arta să aibă un impact imediat lîngă tine. Pentru că toate cele de mai sus contează, dacă mergi la Peninsula s-ar putea ca o discuție să îți schimbe percepția despre o expoziție sau un spectacol sau măcar să îți pui niște întrebări. Asta au trăit Miana Barta, Bianca Băilă, Otilia Galescu, Sorina Jecza, Alex Luca, Cristina Potra-Mureșan, Arnold Schlachter, Adina Ștefănescu, Mihai Toth la Peninsula / Timișoara.

Anamaria Pravicencu spune mereu că pentru ascultare este nevoie de o pregătire. Curățarea urechilor de zgomotul cotidian este un moment de calm, de pregătire, ca și cum ți-ai curăța uneltele înainte să începi să lucrezi, să le ai la îndemînă să le poți folosi cînd ai nevoie și să ai un acces mai intens și mai complex la operațiunile minții în experiența de ascultare. Anamaria are adevărate momente de jubilație în lucrul în solitudine, dar își dorește să lucreze cu alți artiști, pentru aceleași lucrări. Nu mai crede că poate schimba lumea cu munca ei artistică, dar la nivel civic încă mai crede că se poate și contribuie la asta.

În acest episod, Mihai Toth vorbește despre forța spațiului și a referințelor care își pun amprenta asupra practicii artistice personale. Crede că în artă am trecut peste paradigma lucrărilor celebrate sub o formă individuală, pentru el o lucrare este o practică pe de-a-ntregul, care nu se poate forma într-un an de zile.  Îl preocupă cum poate funcționa ca artist în mod individual, dar și fuzionînd cu alți artiști cu care împarte valori și interese comune. Pentru Mihai, spațiul artistic trece dincolo de pereții săi și de fizicalitatea imediată, prin viziunea celor care îl generează și animă permanent.

Maria Mandea creează jocuri prin care se pot discuta fără cuvinte, prin acțiuni, subiecte serioase, precum conceptul de proprietate sau dreptul la locuire. Crede că în artă se simte din ce în ce mai mult nevoia unei practici interactive și că arta nu poate ignora ce se întîmplă în societatea contemporană. Vede jocul ca pe un obiect pe care îl ai și, pe de altă parte, ca pe un eveniment care se întîmplă între jucători, care implică colaborare, dar și conflict, testînd limitele participanților. Pentru Maria este foarte important să deschidă procesul său de lucru și ca mod de exprimare pentru ceilalți.

Ascultaţi episoadele care îi au ca invitaţi pe artiștii Maria Mandea, Mihai Toth, Anamaria Pravicencu și pe membrii laboratorului Peninsula / Timișoara.

Vasile Leac vorbește în acest episod despre cum experiențele de viață modifică fundamental percepția timpului și cum diversele viteze în care trăim atrag nevoia de alege imobilitatea, nemișcarea. Vasile lucrează în prezent la un parc dendrologic în Vâlcea, în zona localității Horezu, un proiect care l-a prins total în ultimii doi ani și care îi dă sens. Crede că ar trebui să fim învinși de natură și spațiu, nu neapărat să îl cucerim.

Neda Kovinić trăiește și lucrează la Belgrad, folosind ca medii performance-ul, instalațiile și filmul. Neda își dorește ca arta să se întoarcă la viață și să spună lucruri despre viață. Arta împrumută materiale și subiecte din viață, dar trebuie să dea înapoi vieții dacă nu niște răspunsuri, atunci niște schimbări și experiențe. Artista crede că în acest fel arta poate servi cu adevărat viața.

Andrea Palašti este artistă și profesoară în Novi Sad, unde predă la Academia de Artă. Istoria este profund înrădăcinată în munca ei, prezentînd un punct de plecare în aproape toate lucrările sale. Andrea cercetează arhivele instituțiilor publice în căutarea unor subiecte mai puțin cunoscute publicului, încercînd să realizeze apoi lucrări prin care să comunice nu doar ce s-a întîmplat, ci și relevanța acelor istorii în prezent. Așa l-a descoperit pe urangutanul Emil în arhiva Schönbrunn Zoo în Viena.

În acest episod, Ciprian Mureșan vorbește despre reflecția asupra rostului muncii artistice post-pandemie, construcția unui atelier propriu și sculpturile sale de mari dimensiuni — o serie de lucrări în care chestionează soarta monumentelor, realizate într-un apartament mic, cu greșeli tehnice care ajung să ilustreze chiar istoric cum dintr-o idee bună iese ceva alienat, grotesc.

Ascultați episoadele care îi au ca invitați pe artiștii Ciprian Mureșan, Andrea Palašti, Neda Kovinić și Vasile Leac.