Pentru a funcționa ca arhivă publică, materialitatea setului de imagini stocate de ziarele Făclia și Igazság sub forma unor negative fotografice întunecate trebuia transferat într-un alt mediu cu ajutorul tehnologiei[1]. Acest lucru a definit o anumită deschidere a corpus-ului de imagini acționînd deopotrivă ca legătură între trecut și prezent, între diferiții autori ai fotografiilor. Astăzi, după cîțiva ani de la începerea acestui proces de transfer, problematica autorului, care se resimțea la început ca un obstacol în aproprierea imaginilor și care putea oricînd îngreuna dezvoltarea arhivei, nu mai pare la fel de evidentă ca atunci. Poate că acest fapt se datorează și unei sublimări ideologice.

Însă revenirea la arhivă poate constitui o alternativă la modul de transcriere a experiențelor, faptelor din trecut, putînd lumina unele întrebări relevante pentru prezent. Opinia conform căreia arhiva poate fi arsă sau poate fi nimicită, dincolo de logica de legitimare a arhivei, a fost depășită; arhiva nu-și pierde funcționalitatea odată cu perimarea publică a discursului postcomunist. Arhiva de imagini Minerva așteaptă ca document, probabil, o posibilă analiză, o filtrare statistică, din care poate să rezulte o calitate diferită legată de individ și societate. Majoritatea fotografiilor din arhivă au rămas nepublicate, nu au fost incluse în paginile presei socialiste, rămînînd o acumulare de imagini aparent incoerentă, ca un număr mare de cadre sortite uitării.

În vederea conceperii acestui script vizual, am inclus imagini nepublicate. Cele două componente ale selecției operate vizează și asociază pe de o parte cadrele și direcțiile jurnalistice ale imaginilor produse de fotoreporterii ziarelor Făclia și Igazság și de cealaltă parte secvențe din depozitul meu personal de imagini din perioada studenției și imediat după.

În perioada de practică școlară apărea în mod recurent tema afișului cu angajament politic alături de imaginea grafică independentă. Aceasta era așteptarea politică, ideologică, dar îmi amintesc cumva că aceste subiecte nu au fost niciodată introduse sau explicate. Nu au fost plasate în contexte reale sau istorice. Cu toate acestea, la nivelul școlii s-au produs lucrări impecabile din punct de vedere formal.

În acest cadru am realizat afișul Voilà un homme, care nu-mi amintesc în mod specific dacă reprezenta tema păcii sau a dezarmării. Textul afișului a fost luat din Cartea egipteană a morților. Una din locațiile practicii de vară era Poligrafia din Sibiu. Acolo, după exemplarele originale, am tipărit în format A0 offset cu ajutorul unor meșteri tipografi. Deoarece afișul de eliberare era parte din lucrarea mea de diplomă, susținerea lui provoca controverse.


Dénes Miklósi, născut în 1960 la Odorheiu Secuiesc, trăiește și lucrează în Cluj unde predă în cadrul Universității de Artă și Design. Este unul dintre membrii fondatori ai proiectului de arhivare digitală a colecției de fotografie de presă Minerva din Cluj și membru al Casei Tranzit, Cluj. Miklósi este interesat de urmărirea, cu ajutorul fotografiei, a activităților neintegrate, strîns legate de individ, de comunitate și de sistemul instituțional. Proiectele sale recente investighează relația dintre memorie și istorie și explorează finalitatea procesului fotografic ca aparat al puterii.