• Consemnează
  • Realitate
  • Învață
  • Poetică
  • Transferă

24 de argumente. Conexiuni timpurii în neo-avangarda românească 1969–1971

7.11.2019–2.2.2020
București, Muzeul Național de Artă al României

24 de argumente
Conexiuni timpurii în neo-avangarda românească 1969–1971

7.11.2019–2.2.2020

Deschidere: joi, 7 noiembrie 2019, ora 18:00

Muzeul Național de Artă al României
aripa Galeriei Naționale, parter
Calea Victoriei 49–53, București

Program de vizitare: miercuri–duminică, 10:00–18:00
ora limită de acces: 17:00

Horia Bernea, Ion Bitzan, Liviu Ciulei, Radu Dragomirescu, Șerban Epure, Pavel Ilie, Ritzi Jacobi, Peter Jacobi, Ovidiu Maitec, Paul Neagu, Miriam Răducanu, Diet Sayler, Radu Stoica, Vladimir Șetran, Grupul Sigma

Institutul Prezentului și Muzeul Național de Artă al României deschid expoziția 24 de argumente. Conexiuni timpurii în neo-avangarda românească 1969–1971. Acesta este primul eveniment dintr-un ciclu conceput de Institutul Prezentului și dedicat artei vizuale și performative a anilor 1960 și 1970 în România. Propunând un nou format de lucru, cel al expoziției-dosar, 24 de argumente. Conexiuni timpurii în neo-avangarda românească 1969–1971 pornește de la o cercetare realizată în arhivele Demarco de la Edinburgh ce revelează, retrospectiv, prezența în câmpul local al artei a unor narațiuni uitate, a altora incomplete sau imposibil de reconfigurat în desfășurarea lor temporală. Aceste narațiuni au totuși capacitatea de a evoca existența unor discontinuități în structura aparent omogenă a peisajului cultural al vremii a unor zone de contact transnațional și de transfer nu doar cu spațiul occidental, ci și cu cel al altor lumi socialiste.

Pornind de la interesul manifestat de promotorul scoțian Richard Demarco pentru stabilirea unui dialog cu scenele artistice din Europa de Est, început prin deschiderea în octombrie 1967, la Galeria Demarco, a primei expoziții dedicate artei din regiune, 16 pictori polonezi, și, în mod particular, cu România, odată cu prima sa vizită în septembrie 1968, expoziția se oprește asupra unui moment la care istoria părea să-și schimbe cursul și care, în mod neașteptat, localizează, în plan regional și internațional, experiențele neo-avangardei artistice din România la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970. Reperele sunt date de itinerarea expoziției 4 artiști români (Ion Bitzan, Ritzi Jacobi, Peter Jacobi, Paul Neagu) în 1969, de la Bauzentrum Hamburg la Galeria Demarco și de organizarea, în cadrul Festivalului de la Edinburgh din 1971, a expoziției Romanian Art Today, concepută în asociere cu evenimente dedicate celor mai noi explorări în teatrul, poezia și dansul contemporan românesc.

Istoria scurtă, dar intensă, a conexiunilor dintre arta românească și Galeria Richard Demarco proiectează, într-o analiză mai amplă asupra fenomenului artistic local, o seamă de căutări, interese și de posibilități apărute în plan instituțional în acei ani, ca urmare a schimbărilor de direcție în politica externă a României și care inevitabil modelează agenda publică în plan cultural. Deopotrivă, această microistorie surprinde schimbările de paradigmă în artele vizuale și performative după 1965, tendințele de autonomizare și individualizare a gestului artistic prin configurarea unor atitudini antiformaliste, autoreflexive și, în aceeași măsură, deschide o discuție care vizează raporturile dezvoltate în plan local între noile practici artistice și arta socialistă (oficială) a vremii. Nu în ultimul rând, deconstrucția diferitelor frecvențe ale acestui schimb cultural subliniază importanța sa în situarea artei românești a perioadei în relație directă cu manifestări similare în plan regional și internațional.

Inspirată de titlul poemului 24 de argumente (1984) semnat de artistul Paul Neagu, expoziția invită la o lectură multiplă a experiențelor, tempourilor și a finelor țesături împletite între narațiunile instituționale și cele individuale, între condițiile locale și dialogurile globale, pornind de la o serie de lucrări concepute în această perioadă de artiștii prezentați în expoziție. Astfel, 24 de argumente. Conexiuni timpurii în neo-avangarda românească 1969–1971 oferă posibilitatea de a revizita traiectoriile individuale ale artiștilor, de a urmări diversitatea de medii abordate și de a înțelege semnificațiile acestui moment în istoria artei locale, stabilind un traseu nonliniar, transversal, între diferitele constelații ale expoziției. Dincolo de varietatea mediilor, a tradițiilor și a reperelor care au modelat arta acestor personalități, a conexiunilor incidentale care s-au produs ca urmare a vizitei lui Demarco în România, expoziția de față nu se oprește asupra legăturilor și traseelor biografice, ci mai degrabă cercetează existența unui spirit comun care a definit această generație de artiști.

24 de argumente include și un eveniment performativ, bazat pe o reinterpretare a piesei Geneză a coregrafei Miriam Răducanu, realizată de artista Mădălina Dan special pentru expoziție. Parte a programului Nocturnelor cu care s-a făcut cunoscută Miriam Răducanu la finalul anilor 1960, piesa a fost prezentată în cadrul expoziției Romanian Art Today de la Edinburgh, în 1971, pe muzică de Anatol Vieru.

Cercetare și concept expozițional: Alina Șerban
Cercetare și direcție artistică: Ștefania Ferchedău

Expoziția este realizată de Institutul Prezentului în colaborare cu Muzeul Național de Artă al României și Arhiva Demarco.

Lucrări împrumutate de la:
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul de Artă Timișoara, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul de Artă Vizuală Galați, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Muzeul de Artă Piatra Neamț, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, Arhiva Demarco, Fundația Triade, Paul Neagu Estate UK, Fundația Ion Bitzan, Galeria Ivan, Colecțiile personale ale artiștilor Radu Dragomirescu, Șerban Epure, John Fairleigh & Ken și Sinead Whitelaw, Constantin Flondor, Ritzi Jacobi, Peter Jacobi, Diet Sayler, Vladimir Șetran, Colecțiile Răzvan Bănescu, Viktor Oppenheim Haus, Ștefan Pelmuș, Mihai Pop, Ovidiu Șandor și alte colecții particulare din țară și din străinătate.

Imagini și documente din:
Galeria Națională de Artă Modernă a Scoției, Edinburgh, Arhivele Digitale Demarco/ Universitatea Dundee, Kettle’s Yard, Universitatea Cambridge, Muzeul Național de Artă Contemporană al României, Arhiva TVR, Arhiva Radio România.

Finanțatori: Program cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Ordinul Arhitecților din România din timbrul arhitecturii
Parteneri logistici:
DHL International Romania, Hornbach
Cu sprijinul: British Council România, Rezidența BRD Scena9
Partener de comunicare:
DC Communication
Parteneri media: Radio România Cultural, rfi România, Zeppelin

Mulțumiri: Sanda Agalides, Irina Bitzan, Letiția Bucur, Gigi Căciuleanu, Jane Chisholm, Thomas Ciulei, Iolanda Costide, Richard Demarco, Galeria Diehl, Radu Dragomirescu, Anca Drăgoi, John Fairleigh, Constantin Flondor, Ruxandra Garofeanu, Daria Ghiu, Jennifer Gough-Cooper, Adelina Ivan, Marian Ivan, Viviana Iacob, Ritzi Jacobi, Peter Jacobi, Andrei Jecza, Sorina Jecza, George Lecca, Eugeniu Lupu, Cosmin Manolescu, Sofia Mihăilescu, Terry Ann Newman, Liliana Niculescu, Bogdan Pelmuș, Mihai Pop & Plan B Berlin, Ioana Popescu, Heinz Possert, Miriam Răducanu, Cornel Răducanu, Horia Rusu, Diet Sayler, Decebal Scriba, Cătălin Sîrbu, Ioana Spiridon, Giles Sutherland, Vladimir Șetran,  Sebestyen Szekely, Lena Conta Vieru, Marta Zboralska, Fernanda Zei, Mihai Ziman, Fondation Toms Pauli, Lausanne, Institut für Moderne Kunst Nürnberg, Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”.

Echipa
Identitate vizuală: Andrei Turenici (Daniel & Andrew Design Studio)
Arhitectură:
skaarchitects
Editare imagini:
Serioja Bocsok, Ana Negoiță
Suport logistic:
Națca Vaszilcsin, Sonia Irimescu
Consultanță comunicare: Felicia Moga, Cecilia Gheorghe
Traduceri: Claudia Lie, Laura Ionică, Mihnea Costiuc

Credite
Titlu
– 24 de argumente, poem de Paul Neagu (1984), prin amabilitatea Paul Neagu Estate UK
Imagini
– Miriam Răducanu, Geneză, Edinburgh, 1971, prin amabilitatea Demarco European Art  Foundation și Demarco Digital Archive, University of Dundee
– Ion Bitzan, Obiecte, 1971, metal, pânză, nisip. Credit foto: Eugeniu Lupu. Prin amabilitatea Fundației Ion Bitzan.
– Pavel Ilie, Obiect, răchită, 1971. Nuiele (sculptură), răchită, 1971. Credit foto: Eugeniu Lupu.

Disclaimer: Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.


EVENIMENTE ȘI ACTIVITĂȚI ÎN PROGRAMUL EXPOZIȚIEI
(programul va fi actualizat permanent)

Performance Geneză
de Miriam Răducanu
reinterpretare în coregrafia Mădălinei Dan

Muzeul Național de Artă al României, Galeria Națională, parter
2020, 25.01, ora 17:00
2019, 18.12, ora 16:00
16.11, orele 11:00 și 17:00
15.11, ora 17:00
10.11, ora 17:00
9.11, orele 11:00 și 17:00
7.11, ora 18:30

Seria de conferințe Privind spre viitor, privind în trecut
– 30.01.2020: Viviana Iacob
– 23.01.2020: Richard Demarco & Arthur Watson

– 15.11. 2019, ora 18:00, Muzeul Național de Artă al României, aripa Galeriei Naționale, parter
Ioana Popescu, Despre facerea și trecerile lumii, în conexiune cu performance-ul Geneză.

– 11.11.2019, ora 19:00, British Council România
Klara Kemp-Welch, Recompunând socialul. Rețele în arta experimentală est-europeană.

Program educațional 24 de argumente, noiembrie 2019 – ianuarie 2020, Muzeul Național de Artă al României, aripa Galeriei Naționale, parter
Ateliere pentru elevi cu vîrstele de 10-12 ani organizate în parteneriat cu Școala Gimnazială Ferdinand I, București, sau cu înscriere deschisă, susținute de artistele Mădălina Dan (dans) și Lea Rasovszky (arte vizuale) și de studioBASAR — Cristi Borcan, Alex Axinte (arhitectură). Detalii despre ateliere din pagina Calendar.

Detalii la ip@institutulprezentului.ro.

Institutul Prezentului