28.11.2024
București
ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU
INTERVENȚIE: MARIA BALABAȘ
Open House: joi, 28.11.2024, 19:00–21:00
orar performance: 19:00, 20:00
în cadrul expoziției Afișul românesc în anii ’90
Institutul Prezentului, Erou Ion Călin 19, București
Institutul Prezentului continuă seria de acțiuni ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU, dedicată spațiului în care activează Institutul Prezentului, cu intervenția artistei Maria Balabaș, care propune o plimbare sonoră virtuală în expoziția „Performing 89. Stări de deziluzie”, eveniment dedicat artei anilor 1990 în România, Serbia și Ungaria (2023, Timișoara). Intervenția performativă va fi prezentată de două ori, în data de 28 noiembrie, de la ora 19:00 și de la 20:00. Spațiul este limitat și nu se va putea intra după orele indicate, invităm doritorii să aleagă una dintre ore pentru vizita lor.
___
5+5 / interviu cu Maria Balabaș realizat de Otto Felt
OTTO FELT: Care este percepția ta asupra contextului artistic local și cum vezi locul proiectelor de sound? Are vreo influență acest context asupra muncii tale artistice?
MARIA BALABAȘ: Ce realizez cu fiecare nouă experiență artistică sau de viață în sine este că decizia de a continua practica artistică este una profund personală, cu toate implicațiile ei la nivel de venituri, statut social, recunoaștere etc. Undeva, deep down, încă consider că a face artă are de-a face cu un fel de a fi uman, un mod de existență care nu se poate manifesta altfel și, atunci, tot ce ține de partea de context, încurajări, succes vine ca un element complementar al acestui mod de a trăi. Dacă las emoționalul deoparte, ar ajuta enorm ca artiștii să fie mai solidari, să ne înmulțim, să existe contexte în care să se traducă texte esențiale pentru artă sonoră, tehnici de a asculta ș.a., pentru ca această lume conceptuală și de practici artistice să aibă un ecou în plan local mult mai consistent. Într-un mod straniu, deși avem învățămînt muzical în România, lipsește complet educația în ceea ce înseamnă viață și cultură sonoră în accepțiune mai largă. Sînt vreo 15 ani de cînd mă tot învîrt prin lumi sonore și abia odată cu începerea cercetării doctorale realizez cît de puține lecturi am avut pînă acum, cît de intuitiv a fost drumul pînă aici și cîtă nevoie ar fi de studiu dedicat pentru a înțelege mai în profunzime materia sonoră și modurile ei de comunicare cu noi.
OF: Ce te motivează să faci ceea ce faci în această perioadă? La ce te gîndești cel mai des?
MB: Într-un anume sens am acceptat că nu există o altă cale pentru mine decît de a continua parcursul de învățare, de profesionalizare continuă printr-un proces autodidact în esență. Motivațiile acestei perioade vin din invitațiile pe care le-am primit în ultimii ani, de a participa în proiecte artistice sau de cercetare. În mod egoist, folosesc fiecare invitație de a explora o nouă temă conceptuală și prin sunet ca să citesc, să mă gîndesc, să încerc expresii sau tehnici noi. Și mai e o zonă pe care o descopăr și mă entuziasmează tare — aceea a lucrului creativ, prin sunet, cu copiii. Mă gîndesc că ar fi superb să existe o inițiativă mai coerentă pentru educație prin sunet, pentru a conștientiza ce proces enorm e „să asculți”, ce însemnătate au sau ar putea să aibă toate acestea pentru viețile noastre. De fapt, cred că toată această artă sonoră ne ajută să trăim mai bine, să fim mai prezenți unii pentru alții.
OF: Spui că pentru tine scrisul este visceral. Ce relație este între cuvîntul scris și cel ascultat în proiectele tale?
MB: Cînd scriu — deși n-am mai făcut-o de mult în accepțiune de scris literar — am senzația că ascult, de fapt, ascult cum sună textul și așa îl scriu. Cred că este ceva visceral aici, e nevoie de o stare pe care, în mod normal, nu o atingem, nu putem intra cu una cu două în vîrtejul acesta, pentru că este destabilizator. Cuvintele ascultate sau cele spuse pentru a fi ascultate poartă în ele potențialul performativității și mă trimit, de multe ori, în același teritoriu al visceralității, al unei forme sensibile și aproape extreme de existență care are nevoie de o stare de prezență intensă pentru a fi percepută. Așa că, între a asculta și a scrie distanța este foarte mică, aproape inexistentă. Două forme de existență artistică sau umană care sînt aproape de a se întrepătrunde.
OF: Practica ta artistică include în bună măsură ceea ce se numește plimbare sonoră, ce peisaje sonore îți place să descoperi?
MB: Mă fascinează moduri de adresare care rămîn ascunse, parte din intimitatea unei familii, a unui om. Împreună cu lecturile pentru cercetarea doctorală, conceptualizez mai mult ideea de peisaj sonor și ajung să-mi imaginez nenumărate juxtapuneri între limbaje oficiale și cele de casă, între mass-media și realitatea sonoră a spațiului cotidian; găsesc în această joacă mentală un spațiu pentru o reinterpretare a valorilor, a istoriilor macro și micro, un mod de a-ți păstra vie sensibilitatea, curiozitatea, imaginația. Plimbările sonore, de asemenea, deschid calea pentru această percepție extinsă asupra spațiului sonor, a pluritemporalității și plurisemantismului pe care le implică.
OF: Povestește un pic despre plimbarea sonoră în expoziția „Performing 89” care face obiectul intervenției tale în spațiul Institutul Prezentului și ce legătură are cu preocupările tale actuale.
MB: Cu cîțiva ani în urmă am făcut o lucrare numită „Biennale Trip” — care a primit chiar și un premiu Semi Silent. A fost o piesă inspirată de o plimbare vorbită prin Bienala de la Veneția. Comentam cu voce mică, „pentru mine” lucrările pe care le vedeam sau le auzeam. La o audiție ulterioară, mi-am dat seama că acest fel de exercițiu chiar creează o senzație cumva paralelă cu marele spațiu expozițional, o posibilitate de a reflecta, de a construi un parcurs personal pentru o experiență de expoziție. Am reluat acest exercițiu cînd am vizitat „Performing 89”, dorindu-mi să-mi imprim mai adînc în amintire senzația din expoziție, să reflectez prin sunet la mesajele artiștilor; mi-am dorit să păstrez acest moment al reîntîlnirii cu un spațiu afectiv și, oarecum, renegat al acelor ani. Voi încerca să refac acest parcurs pentru evenimentul de la Institutul Prezentului. Este un exercițiu aflat în conexiune cu cercetarea mea doctorală care își propune să reconstituie și să găsească moduri de a asculta viața sonoră a ultimilor ani de comunism și a începutului de democrație.
___
MARIA BALABAȘ este muziciană și jurnalistă de radio. Din 2008 moderează Dimineața crossover la Radio România Cultural, unde a dezvoltat și o serie de proiecte dedicate inovației sonore. A inițiat grupuri muzicale precum Avant’n’Gard și Soare Staniol, inspirate de tehnicile de improvizație, muzica electronică, muzica acustică. Concepe instalații sonore pornind de la înregistrări de teren și dezvoltă o practică a sunetelor în mișcare prin plimbări sonore în diverse locuri și contexte. În prezent se ocupă cu cercetarea pentru teza sa de doctorat „Ecologii ale ascultării. Peisajul sonor ca premisă pentru performativitatea și recontextualizarea culturală a trecutului recent”.
OTTO FELT este un scriitor cu origini germane, stabilit în Rockport, Massachussets. A studiat și predă literatură comparată și istoria artei, așteptînd să se dedice total scrisului și publicării romanelor sale. Colecționează cărți de artist, fiind pasionat în special de arta din Europa de Est și America de Sud.
___
În cadrul inițiativei ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU, Institutul Prezentului propune o serie de acțiuni derulate în propriul spațiu de lucru din București, care își îndreaptă atenția asupra prezentului, pornind de la modul în care platformele artistice independente și artiștii aleg să răspundă energiilor unui context în care activează. ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU este gîndit ca zonă de dialog, de împărtășire a unor experiențe individuale și colective ce nu se desfășoară pe terenul septic al white cube-ului, ci într-un spațiu de lucru de 50 mp. Demers conceput de Ștefania Ferchedău și Alina Șerban în cadrul platformei de resurse artistice și teoretice Institutul Prezentului.
Intervenție organizată în cadrul proiectului „Camera din spate”, în asociere cu expoziția „Afișul românesc în anii ’90”. Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Identitate: Ioana Petcu.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
