Bursele Institutul Prezentului. Susținem cartea de artă
Dată limită înscriere: 30 aprilie 2026
înscrieri
Institutul Prezentului (IP) continuă programul de burse dedicate artiștilor, cercetătorilor, istoricilor de artă și editorilor români ale căror proiecte au drept finalitate realizarea de publicații. Bursa este oferită în vederea susținerii cercetării și dezvoltării unor viitoare cărți. Propunerile înscrise în prezentul apel pot fi proiecte de carte afiliate mediilor dans, performance și artă sonoră, care reflectă asupra unor subiecte specifice contextului și spațiului public din România. Sînt vizate doar acele propuneri care integrează de la început editarea de publicații sau forme experimentale de lucru cu mediul cărții. O prioritate a programului dedicat cărții de artă dezvoltat de Institutul Prezentului în 2026 este cultivarea scrisului ca practică artistică. Nu se urmărește susținerea cercetărilor deja finalizate, precum teze de doctorat sau volume colective, nici a publicațiilor din zona literaturii sau a criticii literare.
2 proiecte care vor fi selecționate în urma prezentului apel. Bursierii vor primi sprijin sub forma unui onorariu pe drepturi intelectuale în valoare de 15000 lei brut și vor susține o prezentare despre viitoarele cărți și stadiul de lucru al acestora în cursul lunii octombrie 2026. Publicarea cărților pe durata bursei nu este o condiție pentru acordarea sprijinului, programul vizînd dezvoltarea conținutului și parcursul acestora înaintea publicării.
Înscrierile sînt deschise pînă pe 30 aprilie 2026 prin completarea formularului https://forms.gle/xvn923tdBA1JSXDfA. Selecția este realizată de echipa Institutului Prezentului, iar rezultatele vor fi anunțate pînă la data de 5 mai 2026. Nu se va oferi feedback individual la propunerile primite. Pentru informații suplimentare contactați ip@institutulprezentului.ro.
Programul urmărește să susțină dezvoltarea de publicații experimentale în zona dansului, performanceului și artei sonore și să consolideze comunitățile de practică în jurul publicațiilor de artă din România, în complementaritate cu inițiativele curente ale Institutului Prezentului în acest domeniu.
Bursele IP sînt organizate în 2026 în cadrul proiectului „Collegium. Cronologii pentru viitor” conceput de Ștefania Ferchedău. Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
