ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU | Open House #2: Ciprian Mureșan

OPEN HOUSE #2: CIPRIAN MUREȘAN
ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU

sîmbătă, 23 iulie 2022
15:00–20:00

Erou Ion Călin 19, București

În cadrul ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU, în seria evenimentelor Open House, dedicată programului editorial P+4 Publications, invitatul lunii iulie este artistul Ciprian Mureșan, într-un cadru informal de întîlnire și dialog în jurul cărții cărții Despre păpuși și oameni (2015). Vizitatorii spațiului vor putea răsfoi publicația și viziona în format video cîteva dintre lucrările discutate în aceasta: Fără titlu (2015, Ciprian Mureșan), Protestez împotriva mea (2011, Ciprian Mureșan, Gianina Cărbunariu) și Dog Luv (2009, Ciprian Mureșan, după un text de Saviana Stănescu).

___

5+5 / interviu Ciprian Mureșan realizat de Otto Felt / intro Open House #2

OTTO FELT: Aș vrea să povestim puțin despre prezența marionetei în lucrările tale. Au existat referințe directe (personale, contextuale)? De ce ai apelat la acest filon artistic cu o istorie complexă ce a redefinit într-o bună măsură felul în care experimentăm/percepem lumea?

CIPRIAN MUREȘAN: Pe lîngă faptul că eram cumva intrigat, cînd eram copil, de grotescul marionetelor, Vlad, fiul meu, făcea teatru de păpuși cînd avea cam 8 ani, la after school la Clubul copiilor. Cînd eram prin preajmă la orele lui, observam lucruri din culise și, așa cum aminteam în interviul din carte, am încercat „să schimb regulile jocului”, imaginînd o piesă de teatru, Dog Luv (2009, cu un text de Saviana Stănescu) în care totul — păpușarii, păpușile, backgroundul și recuzita — au aceeași importanță, se ascund toate în întunericul scenei colorate în negru (opusul lui „a fi la vedere”). Negrul fundalului sau nimicul background-ului scenei în teatru este echivalentul unei pagini albe. E ca și cum ai scrie cu cerneală albă pe hîrtie. A doua piesă, I’m Protesting Against Myself (2011), realizată împreună cu Gianina Cărbunariu, a fost cu o scenă improvizată dintr-un container de gunoi, al cărui design funcționa perfect pentru a ascunde un păpușar înăuntru, cu păpușile la vedere, iar al treilea proiect a fost în 2015, cînd am încercat să punem în scenă texte ale copiilor pentru adulți nu invers, cum se practică. Totul a fost din curiozitate, să vedem ce se întîmplă.

O.F.: Păpușa este privită, de cele mai multe ori, drept un surogat al realității. Ea poate performa ceea ce umanului îi este imposibil, poate spune lucruri greu de mărturisit. Cum decizi din această perspectivă care din subiecte sînt transpune sub forma unei piese performate în fața publicului și care în format video?

C.M.: Experiența populară ne învață că bufonul regelui putea spune adevarul, în glumă… fără să i se taie capul imediat. Nu a fost neapărat un succes total, unii au interpretat ca pe o lipsă, ca pe un dezavantaj, umorul folosit la Dog Luv, în cazul unor lucruri serioase, dar cred ca ține de alegeri. Ca să performezi în fața publicului îți trebuie buget serios, așa că nu e grea decizia să fie prezentată în format video.

O.F.: În interviul din carte afirmi că ai lucrat „cu” teatru doar atunci cînd era esențial pentru lucrarea pe care vroiai să o faci. Cum a modificat transferul dintre forme și medii experiența acestor lucrări? Mă refer la inevitabila dimensiune repetitivă, necesară în performativ, dar și imediatețea lui, contrastînd cu distanța inerentă din zona vizuală.

C.M.: De exemplu performance-ul live, mai ales în cazul I’m Protesting Against Myself, e mult mai impresionant, dar, pe de altă parte, în format video, din cauza editării, repetiția mai multor duble filmate ne dă un fel de Marinetti feeling, care o transformă în altceva, într-o „moară stricată”. Aici cred că în cazul live-ului ai putea avea momente de catharsis, pe cînd în cazul formatului video, momente de reflecție.

O.F.: În 2015 doreai ca lucrările tale video să fi fost jucate de păpuși. Mai este de interes pentru tine astăzi un astfel de demers de refacere? Ce ar schimba față de versiunea inițială?

C.M.: Da, unul din proiectele nerealizate (încă) e de a face o scenă și toate videourile pe care le făcusem să fie jucate de păpuși… Cumva, m-am gîndit mai bine nu, că ar fi o fetișizare a genului și aș intra poate într-un manierism nedorit. Cumva, în cazul în care uit motivul pentru care am anulat totul (sincer și din cauza bugetului și poate deranjului organizatoric), e posibil să realizez totuși acest proiect.

O.F.: Ce funcție are, pentru tine, o carte despre lucrările tale? În ce măsură poate declanșa un proces auto-introspectiv de reflecție asupra practicii tale artistice?

C.M.: E periculos să te încadrezi tu singur în categorii sau mișcări artistice, iar o carte are puterea asta. Dăunează sigur procesului artistului care continuă, pentru că un artist se poate simți obligat să continue pentru totdeauna pe direcția deja tipărită, ce e scris, rămîne. Pe de altă parte, e bun ca memorabilia, ca document, din nou, ce e scris, rămîne.

___

CIPRIAN MUREȘAN s-a născut în 1977 la Dej și lucrează la Cluj-Napoca. A absolvit Academia de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția sculptură, în anul 2000. Mureșan a fost coeditor al VERSION (2002–2006), o revistă editată de artiști, iar din 2005 este redactor al revistei IDEA artă + societate. Expoziții solo și de grup: https://www.plan-b.ro/artist/ciprian-muresan/.

OTTO FELT este un scriitor cu origini germane, stabilit în Rockport, Massachussets. A studiat și predă literatură comparată și istoria artei, așteptînd să se dedice total scrisului și publicării romanelor sale. Colecționează cărți de artist, fiind pasionat în special de arta din Europa de Est și America de Sud.

___

În cadrul inițiativei ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU, Institutul Prezentului propune o serie de acțiuni derulate în propriul spațiu de lucru din București, care își îndreaptă atenția asupra prezentului, pornind de la modul în care platformele artistice independente și artiștii aleg să răspundă energiilor unui context în care activează. ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU este gîndit ca zonă de dialog, de împărtășire a unor experiențe individuale și colective ce nu se desfășoară pe terenul septic al white cube-ului, ci într-un spațiu de lucru de 50 mp.

ACESTA NU ESTE UN SPAȚIU este un demers conceput de Alina Șerban și Ștefania Ferchedău în cadrul platformei de resurse artistice și teoretice Institutul Prezentului.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Identitate: Daniel & Andrew Design Studio (Andrei Turenici)

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Contact: ip@institutulprezentului.ro