Škart Book Talk | Building Human Relations Through Art
30.05.2025, 19:00
Sandwich, Atelierele Malmaison
București, Calea Plevnei 137C, et. 2
Atelierul susținut de Grupul Škart Group la București include un eveniment deschis dedicat publicației „Building Human Relations Through Art. Škart collective (Belgrade) > from 1990 to present” (Onomatopee 224, 2022), cu participarea artiștilor și a curatoarei și editoarei cărții, Seda Yildiz.
„Decizia de a face o carte a venit chiar în prima seară cînd i-am întîlnit pe Škart, în timp ce mă uitam la acea practică artistică a lor care nu este adesea materializată. M-a făcut să mă gîndesc cum să prezint, să arhivez și să împărtășesc o astfel de practică artistică fluidă și colaborativă. Mi-am dat seama că în special activitatea lor din anii 2000-azi, care are adesea loc în spatele ușilor închise, de exemplu cu bătrînii sau copiii vulnerabili, nu a fost făcută publică la fel ca lucrările imprimate din anii 1990. Am simțit impulsul de a le prezenta unui public mai larg în timp ce decriptam aceste relații. În calitate de curatoare, expoziția ca mediu este primul lucru spre care tind, dar poate în mod egoist am vrut să creez ceva mai durabil și mobil, astfel încît să ajungă la mulți. Așa a venit ideea de a face o carte despre Škart, cu Škart și de a-i implica pe alții ale căror drumuri s-au încrucișat cu Škart. Văd cartea drept un spațiu pe mai multe voci pe care l-am creat împreună.” – Seda Yildiz
Încă din anii 1990, Grupul Škart (Serbia/Slovenia) a fost preocupat să trateze arta ca o parte integrantă și angajată a vieții de zi cu zi, prin colaborare, grijă, plăcere, activism și solidaritate, folosind idei inspirate și resurse simple, precum și forța unui proces de lucru și a unei vieți împărtășite cu ceilalți. În practica Škart, nu primează mediul de exprimare sau produsul, ci mesajul, care poate lua forma unor poeme (vizuale), postere și acțiuni, fără statementuri politice directe, ci unele mai poetice și abstracte, care pot ulterior folosi spațiul public ca o zonă liberă pentru răspîndirea mesajului. Grupul Škart este un colectiv interdisciplinar fondat în 1990 la Facultatea de Arhitectură din Belgrad de Đorđe Balmazović (Žole) și Dragan Protić (Prota).
Seda Yildiz este curatoare independentă stabilită la Rotterdam and Gothenburg. S-a format în artă, design și literatură. Practica ei implicată social ia adesea forma unor expoziții discursive, a unor programe publice, a scrisului și a publicării. Interesele ei de cercetare se concentrează în jurul arhivelor de artist autoconstruite și a strategiilor de autoorganizare, în principal în fostul Est. Convivialitatea și prietenia sînt valori centrale în practica ei.
Discuția este moderată de Ștefania Ferchedău. Evenimentul este organizat de Institutul Prezentului în cadrul proiectelor „Arhitectura relațiilor umane” și „În arhive. Istorii încă invizibile”. Proiect susţinut de Ordinul Arhitecţilor din România, din timbrul de arhitectură, și The King’s Foundation. Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Partener: Sandwich. Vizual: Bianca Petrescu.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
