Petrică Mogoș și Laura Naum cred în sinea lor că nu puteau muta librăria, așa cum spuneau cînd au închis Dispozitiv în 2023, dar a rămas un gînd, se mai uită la un spațiu din cînd în cînd. Știu că e dificil să supraviețuiești doar din asta, e de fapt un side job, o pasiune. Dispozitiv are acum un spirit nomad și dezorganizat. Lui Petrică i-ar plăcea, dacă nu mai există ca librărie, să-și mențină existența ca microeditură, să mai publice o carte-două pe an, asta ar fi forma pe care ar vrea să o mențină. Se simte atașat de procesul de lucru din spatele cărții, iar Laura de procesul de producție, îi place că au experimentat altceva de fiecare dată și spune că la fiecare carte tipărită a fost cea mai bună variantă care putea să iasă la momentul respectiv, chiar dacă amîndoi ar face anumite lucruri altfel în prezent.
Viitorul publicațiilor este democratizarea artei, arta nu se mai ia atît de în serios, și nici editorii de carte independentă, spune Petrică. Crede că este nevoie și de puțin divertisment, de puțină seducție, de găsirea unui echilibru între o carte ușor de înțeles și o carte care totuși să aducă ceva.
Ascultaţi Parkour sonor și pe Spotify sau Youtube.
Episod realizat în cadrul „În arhive. Istorii (încă) invizibile”.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
