Dialogul cu artistul Dan Perjovschi (1961, Sibiu) oferă o incursiune lucidă în complexul de realități tranzitorii și zgomotoase ale anilor 1990, analizînd starea de spirit a societății românești din acea vreme, precum și așteptările mai mult sau mai puțin realiste ale tinerilor artiști ieșiți de sub umbrela cenușie a comunismului. Radiografia României de tranziție se împletește cu provocările pe care artistul le experimentează atunci, evocînd primele contacte cu spațiul artistic internațional, primele deziluzii cu privire la noul parcurs al societății și primele demersuri artistice de coagulare a unui teritoriu alternativ de gîndire și privire critică asupra prezentului cu ajutorul desenului.
Personalitate centrală a scenei artistice locale și internaționale, Dan Perjovschi tratează desenul ca pe un performance. Din acest motiv, arta sa se adaptează cu ușurință diferitelor spații și contexte sociale, instituționale și expoziționale, captînd în imagine și text esența unui loc sau a unui moment. Virulente, acide, critice, implicate social și politic, desenele lui Perjovschi sînt rezultatul unei cercetări atente a lumii în care conviețuim.
Interviul se oprește și asupra acțiunii de la Timișoara (1993), emblematică prin gestul artistului de tatuare pe umăr a numelui „România”, un anti-spectacol despre eșec și traumă în societatea postcomunistă.
Interviu: Alina Șerban
Lucrări: © Dan Perjovschi
Prin amabilitatea: Revista 22, Zona—Eastern Europe Performance Festival, Timișoara
___
Camera & editare video: Dan Iordache
Subtitluri: Diana Bularca, Ștefania Ferchedău
Muzica: Lucian Mețianu, Pythagoreis, 1970
Identitate vizuală Parkour & IP: Radu Manelici
Vizualuri Parkour Video: Sebastian Pren
___
Film realizat în cadrul proiectelor „Uncensored Act” și „Performing 89”.
Proiectul face parte din Programul cultural naţional „Timișoara — Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanţat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.