Octavian Nemescu (Pașcani, 1940 – București, 2020) este unul din principalii exponenţi ai mişcării de avangardă din componistica românească, concepţia şi gramatica sa muzicală operînd la un nivel profund, de recuperare a primordialităţii aflate la baza tradiţiilor muzicale, cu scopul atingerii unei noi universalităţi artistice. De numele său, şi al altor colegi din generaţia sa, este legată apariţia şi evoluţia curentului spectral românesc (Iluminaţii pentru orchestră, 1967), a spectralismului isonic, dar mai ales a celui arhetipal (Concentric, 1969), bazat pe o estetică a esenţializării. Octavian Nemescu teoretizează şi practică ideile arhetipale aplicate în muzică (alături de Corneliu Dan Georgescu). Cultivă discursuri sonore în jurul unor cadenţe, incipituri, finalisuri şi intervale şi abordează muzica ambientală cu tentă ecologistă, cea procesuală sau transformaţională (alături de Lucian Meţianu) şi cea ritualistă (Combinaţii în cercuri, 1965; Sugestii, 1968). Octavian Nemescu realizează proiecte, de factură ritualică, ce presupun ample desfăşurări în spaţiu şi timp, cu scopul eliberării actului de interpretare muzicală din contextul spectacular al sălii de concert şi relocării lui în ambianţa şi anturajul energetic al Naturii, al Cosmosului. Participă la evoluţia tendinţei artistice ce are în vedere problematica operei deschise, exersînd conceptualismul preocupat de schema formei.
