Abordarea post-minimalistă a materiei de către Peter Jacobi, fie piatră, marmură, ipsos, metal sau lemn, reflectă o nouă examinare a sculpturii ce are de-a face cu intermedialitatea. Născut în 1935 la Ploiești/RO, se mută în Germania în 1970, după participarea sa la Bienala de la Veneția cu un ambient textil de mari dimensiuni realizat în colaborare cu Ritzi Jacobi în Pavilionul României. Felul în care sculpturile sale interferează cu seriile de lucrări colaborative, produse alături de Ritzi Jacobi în anii 1960 și 1970, se traduce prin procesul de spațializare a tapiseriei sau prin introducerea de noi tehnici, cum ar fi cablurile textile. Sculpturile de la mijlocul anilor 1960, intitulate Tors drapat, indică primele asocieri cu arta textilă, determinînd o trecere către abstractizarea formei, care se intensifică în opera sa sculpturală ulterioară. Tema drapajului, a pliului revine mai tîrziu în piesele sale de marmură în încercarea de a surprinde tactilitatea fluidă a țesăturii în materia solidă, dovedind o preocupare pentru material ca urmă, ca amprentă a realității. Angajamentul său cu simplitatea formelor și totodată cu asprimea materialelor, vizibile în seriile sale de sculpturi de la sfîrșitul anilor 1970 și pînă astăzi, are legătură cu preocuparea sa pentru temporalitate. Tratamentul suprafeței presupune asocieri neașteptate cu o senzualitate și o greutate emoțională, prezente mai ales în comenzile sale publice, precum coloanele modulare, construcțiile deschise sau memorialele, Memorialul celui de-al Doilea Război Mondial din Pforzheim, Învierea din Stuttgart și Helsinki sau Memorialul Holocaustul din București.